Keratoza pilara - aspecte generale si management

Keratoza pilara - aspecte generale si management

 

Cuvantul “rugos” ne duce cu gandul la o piele texturata, aspra la atingere, caracteristici intalnite in multe afectiuni dermatologice, precum keratoza pilara, sau in afectiuni multi-sistemice, asa cum este psoriazisul. In esenta, nu exista o legatura medicala intre cele 2 afectiuni, dar mentionarea lor nu este intamplatoare. Principiile de tratament vizeaza ambele afectiuni.

Patologiile pielii pot avea un impact asupra calitatii vietii pacientilor cu asemenea afectiuni. Pielea reprezinta cel mai mare organ al corpului uman din punct de vedere al suprafetei si greutatii, iar faptul ca este o zona expusa ochiului liber poate influenta, intr-o oarecare masura, viata sociala a pacientilor.

Keratoza pilara este una dintre cele mai frecvent intalnite afectiuni dermatologice. Uneori, populatia generala poate percepe eronat aceasta afectiune, privind-o ca o boala in sine cand, de fapt, ea reprezinta doar o variatie a normalului.

Cauzele keratozei pilare

Cauzele clare ale keratozei pilare sunt incomplet elucidate, dar literatura de specialitate subliniaza ipoteza genetica. Acest determinism genetic sta la baza initierii unor procese fizio-patologice ce duc, in final, la manifestarile clinice.

Principalul fenomen care declanseaza aparitia keratozei pilare este productia in exces de keratina (o proteina componenta a pielii noastre). Aceasta blocheaza orificiul de deschidere al foliculului de par, rezultand aparitia simptomelor caracteristice: piele uscata, rugoasa, ce prezinta mici umflaturi (1 mm diametru) si roseata in jurul foliculilor.

Toate aceste modificari imprima aspectul de ‘’piele de gaina’’. Zonele cele mai afectate includ fata latero-posterioara a bratelor, regiunea fesiera, coapsele, zona laterala a obrajilor.

Epidemiologia keratozei pilare

Keratoza pilara apare, in general, in timpul copilariei si al adolescentei, afectand intre 40-80% din populatia cuprinsa in aceasta categorie.

Evolutia keratozei pilare

Keratoza pilara are o evolutie cronica, putand fi marcata de:

  • ameliorarea treptata a simptomelor, acestea putand reveni in viata de adult tanar (in jurul varstei de 30 ani);
  • continuitatea, inclusiv in viata de adult.

Afectiunea poate fi agravata de:

  • Factori locali, precum uscaciunea sau traumatizarea leziunilor;
  • Factori de mediu, precum umiditatea redusa (leziunile se pot agrava in sezonul rece).

Complicatii

1.Locale - in urma inflamatiei si a traumatizarii repetitive a leziunilor, poate interveni ruperea acestora si pot aparea complicatii precum:

  • Suprainfectii;
  • Reactii alergice;
  • Reactii iritative.

2.Keratoza pilara nu este o afectiune care sa prezinte riscuri majore ce pun in pericol viata pacientilor. Totusi, deoarece afecteaza o populatie vulnerabila, asa cum este cea a copiilor si a adolescentilor, poate genera si complicatii de ordin estetic si psiho-social, precum:

  • Stima de sine scazuta;
  • Marginalizare sociala;
  • Sindroame anxioase;
  • Sindroame depresive.

Acestea pot aparea si din cauza dorintei obsesive de a atinge un model de frumusete greu de atins, nerealist.

Astfel, informarea corecta din surse sigure despre aceasta afectiune, precum educatia scolara, prin intermediul medicului de familie sau prin mass-media, reprezinta piloni ce nu trebuie neglijati si care pot avea un impact pozitiv asupra calitatii vietii acestor pacienti.

Tratament

Aceasta afectiune nu are tratament curativ. Se impun o serie de masuri ce vizeaza prevenirea agravarii acesteia, dar si ameliorarea aspectului clinic.

Se recomanda masuri generale care sa previna uscarea pielii, precum:

  • Efectuarea dusurilor in locul bailor in cada;
  • Scurtarea timpului petrecut in contact cu apa - nu mai mult de 10 minute;
  • Evitarea traumatizarii repetitive a leziunilor;
  • Evitarea/limitarea exfolierii mecanice, prin utilizarea de scruburi sau gomaje;
  • Utilizarea de imbracaminte din bumbac, lejera, evitand materialele sintetice, stramte.

Baza tratamentului consta in adoptarea unei rutine de ingrijire care sa utilizeze substante hidratante, cu proprietati:

  • emoliente: urea, untul de shea;
  • umectante: glicerina, acidul hialuronic;
  • relipidante: ceramidele.

Astfel, se poate obtine repararea si intarirea barierei cutanate. Totodata, se recomanda exfolierea chimica, utilizand substante keratolitice, care sa distruga dopul de keratina. Astfel de substante includ:

  • acizii beta-hidroxilici (BHA) - acidul salicilic, care detine si proprietati antiinflamatorii (de reducere a rosetii);
  • acizii alpha-hidroxilici (AHA) - acidul lactic, acidul glicolic;
  • acizi lipo-hidroxilici - gluconolactona.

Asadar, standardul de baza in ceea ce priveste ameliorarea acestei afectiuni o reprezinta combinatia dintre elementele hidratante si cele exfoliante. Aceleasi principii de tratament vizeaza si ameliorarea manifestarilor formelor usoare de psoriazis vulgar. Cu ajutorul acestor metode, se pot indeparta cojitele aparute in urma procesului de reinnoire a pielii si se poate reduce inflamatia locala.